Eu, cea care acum 36 de ani păşeam cu emoţie pentru prima dată în această unitate ca elevă a Liceului Pedagogic, întrebându-mă atunci cât de bine ar trebui să mă pregătesc pentru ca într-o zi să mă pot mândri pentru faptul că fac parte din colectivul acestei unităţi de elită a învăţământului timişean… am învăţat timp de patru ani primii paşi în arta de a educa prichindeii de la educatoarele de aici şi am revenit, la rândul meu, ca educatoare în această grădiniţă în 1991, iar de atunci ea a devenit pentru mine a doua casă… şi mă străduiesc să învăţ mereu, tot ce pot, atât de la adulţi, cât şi de la puii de om care mă salută veseli în fiecare dimineaţă, convingându-mă în fiecare zi că misiunea noastră, a dascălilor, este una dintre cele mai nobile de pe pământ, că modelarea sufletelor pure ale copiilor ne impune o responsabilitate imensă, că dragostea necondiţionată pentru ei este cea mai importantă poruncă pe care o avem de respectat… şi îmi vin în minte de multe ori dascălii noştri din Liceul. Pedagogic, care ne aminteau ori de câte ori aveau ocazia: „voi veţi avea de modelat suflete de copii, nu de fabricat şuruburi! Un şurub prost făcut îl poţi arunca pentru a face altul, dar un suflet greşit modelat nu se mai reface niciodată. Iar sufletele pot fi frumos modelate doar cu iubire, cu nesfârşită iubire…”

La rândul meu, de-a lungul timpului, le-am transmis aceste poveţe mai tinerelor mele colege sau elevelor şi studentelor practicante, şi constat, pe zi ce trece, adevărul acestor vorbe, chiar şi acum, sau cu atât mai mult acum, când nu mai am în grijă 30 de copii dintr-o grupă, ci 300 dintr-o întreagă grădiniţă, plus personalul unităţii. Dar merită efortul . Zâmbetul de pe feţele părinţilor care îşi aduc sau îşi iau copiii de la grădiniţă, (şi ajutorul lor atunci când e nevoie) şi râsul cristalin al copiilor fericiţi sunt cea mai grozavă răsplată pe care o pot primi, şi pentru aceasta le mulţumesc tuturor celor care alături de mine se străduiesc în fiecare zi în „Academia de pe Paciurea”.

DSC_0071
DSC_0125